Arhivă anuală 19 aprilie 2021

deMonden

Cum ajută rulmenții SKF roverul Perseverence să colecteze probe de rocă de pe Marte

Ori de câte ori roverul Perseverance colectează probe de rocă și regolit din craterul Jezero în timpul lungii sale misiuni pe suprafața planetei Marte, rulmenții SKF vor contrinui la buna desfășurare a acestor activități.

Operațiunile principale ale roverului în mediul dur de pe Marte vor fi posibile datorită rulmenților cu bile cu secțiune subțire Kaydon RealiSlim, proiectați și fabricați de SKF la centrul global de inginerie a rulmenților cu secțiune subțire din Muskegon, și recenl inauguratul centru extins de producție din Sumter, SUA. Aceste componente de o tehnologie extrem de înaltă contribuie la supraviețuirea brațului robot principal al roverului, a turelei de colectare a probelor, a caruselului pentru scule și a ansamblului de manipulare a probelor în timpul unei misiuni de câteva luni prin spațiu și a funcției sale, așa cum a fost intenționată pe suprafața planetei roșii. De asemenea, SKF este furnizorul rulmenților cu un rol critic pentru vehiculul de lansare al misiunii, care a transportat rover-ul și lander-ul său în spațiu.

Rulmenții SKF vor avea un rol integral în procesul crucial de colectare a probelor pe Marte, iată cum: când rover-ul este pregătit să înceapă colectarea probelor la suprafață, brațul robotic va intra în poziția corectă și caruselul de scule va începe să scoată diferite instrumente pentru găurirea sau descărcarea materialului, care vor fi apoi colectate de turela de colectare a probelor (sau „Mâna”) și transferat la ansamblul de manipulare a probelor pentru prelucrarea la bordul roverului iar, în final, un potențial aport pe Pământ în vederea analizării acestuia, cu ocazia unei viitoare misiuni pe Marte.

Conform directorului de Tehnologia și dezvoltarea produselor din America, Isidoro Mazzitelli, acești rulmenți SKF au fost proiectați și creați pentru a ajuta roverul în desfășurarea activităților științifice principale, bazându-se pe mai multe modele de rulmenți cu bile cu secțiune subțire Kaydon. Totodată, au fost personalizați de inginerii de la SKF, astfel încât să se ajungă la o greutate minimă și la o economisire de spațiu, dar păstrând în același timp funcționalitatea și fiabilitatea maximă, având în vedere o misiune extraordinară, în care repararea sau înlocuirea pieselor pur și simplu nu este o opțiune. Rulmenții folosiți în aplicațiile spațiale trebuie să cântărească o mică parte din greutatea ansamblurilor de rulmenți standard.

Gama de rulmenți SKF Kaydon este folosită în diferite soluții pentru rulmenți, adesea personalizate pentru clienți specifici începând de la modelele de bază, și utilizate de obicei în aplicații în care se cere un echilibru atent între rezistență, greutate, dimensiune, funcționalitate și fiabilitate. Acestea includ echipamente chirurgicale robotizate, manufactură de precizie automatizată, vopsire detaliată, sisteme de aeronave, scannere de securitate la aeroport și aparate medicale de computer tomograf.

În afară de această misiune recentă, SKF are o tradiție de zeci de ani ca furnizor al programelor spațiale globale, începând de la misiunea Apollo 11 a celor de la NASA. John Schmidt, președintele SKF SUA, Inc. a declarat că de mai bine de 40 de ani, compania SKF a contribuit cu rulmenți, sigilii și alte produse la o gamă largă de nave spațiale și misiuni. „Piesele noastre au zburat în misiunile spațiale anterioare, în zeci de sateliți comerciali și guvernamentali, telescoape plasate în spațiu, o gamă largă de vehicule de lansare a rachetelor și în costumele spațiale ale astronauților. Când condițiile devin critice și aplicațiile exigente, cunoștințele tehnologice cinstituie singura cale către succes.”, a mai adăugat John Schmidt.

Pentru o bună înțelegere a funcționării rulmenților și dacă nu sunteți siguri ce fel de rulmenți aveți nevoie pentru aplicațiile dvs., colegii noștri specialiști de la Leco vă stau la dispoziție cu sfaturi competente și o gamă largă de cunoștințe în domeniul rulmenților SKF. La magazinul Leco din Tirgu Mures găsiți mereu un partener de încredere pentru orice probleme sau întrebări aveți despre rulmenții SKF

deandreea

Recapata-ti forma pas cu pas, achizitionand un stepper performant!

Un stepper este un aparat fitness ideal pentru persoanele care isi doresc sa faca miscare de acasa. In varianta clasica, acesta are doi suporti asezati simetric pentru fiecare picior si actioneaza pe baza unei parghii.

Acestea sunt cele care il fac sa urce si sa coboare alternativ. Exista insa si modele dotate cu ecran sau cu benzi elastice amplasate pe lateral, pentru o eficienta mai mare in timpul antrenamentelor. Iata ce trebuie sa stii daca vrei sa achizitionezi si tu unul din magazinul online Sport-Mag!

Cat de avantajos este un stepper?
Spre deosebire de o banda de alergare sau o bicicleta eliptica, stepperele nu ocupa la fel de mult spatiu. Prin urmare, cei care au o incaperi de dimensiuni reduse nu trebuie sa-si faca griji in legatura cu asta. Modelul S3085 HMS contine 2 brate mobile, care sunt foarte eficiente pentru antrenarea bicepsului si a tricepsului.

Daca alegi aceasta alternativa, miscarea poate avea loc inclusiv in plan oblic. Datorita prezentei corzilor, este redus si timpul necesar pentru arderea caloriilor. Un stepper de acelasi tip imbunatateste calitatea masei musculare si asigura o tonifiere pronuntata. Pe durata antrenamentului, capilarele din organism se deschid, iar circulatia sangvina este imbunatatita. Acest eveniment duce la eliberarea serotoninei si creeaza o stare de fericire in corp.

Ce grupe musculare poti lucra?
Principalele grupe musculare lucrate sunt cele din zona inferioara. Daca efectuezi exercitiile stand pe varfuri, aceasta actiune exercita presiune asupra gambelor. Poti face 20 de pasi alternativi si sa repeti aceeasi miscare de sase ori, pentru a crea o sarcina suplimentara asupra musculaturii coapsei. O alta posibilitate este sa cobori centrul de greutate prin flexia genunchiilor. Asta inseamna sa ramai in pozitia initiala timp de 40 de secunde si in cea de jos pentru inca 20 de secunde.

 

Bratele se pot lucra prin adaugarea unei gantere sau a altei greutati suplimentare in mana. Paseste cu piciorul drept si misca bratul stang inainte, apoi foloseste cealalta parte pentru aceeasi miscare. Cu cat experimentezi mai mult, cu atat te poti intinde mai puternic. Musculatura abdominala se antreneaza in mod separat, cu exercitii pe un izopren.

Care este cel mai eficient mod de antrenament?
Inainte de a incepe sa folosesti un stepper, este important sa practici o sesiune de incalzire. Aceasta te ajuta sa te pregatesti pentru efortul care urmeaza si activeaza functiile principale ale organismului. Sesiunea de antrenament poate dura intre 30 si 60 de minute, iar acest lucru difera in functie de obiectivele tale fitness.

In cazul in care ti se pare ca deja te-ai obisnuit cu antrenamentele din prezent, incearca sa-ti pui la provocare limitele. Spre exemplu, poti sa executi intr-o zi 10 serii consecutive de mers. Organismul are nevoie de timp sa-si revina in urma efortului, ceea ce inseamna ca ar putea fi necesare si niste exercitii de stretching la final.

De unde sa achizitionezi un stepper?
Un magazin online iti pune la dispozitie steppere care pot sustine o greutate de pana la 180 de kilograme, incepand de la 279 lei. Livrarea are loc in 24-48 de ore, iar garantia oferita in pachet este valabila timp de 24 de luni.

dep918s8729k

De ce sa apelezi la o firma DDD (dezinsectie, dezinfectie,deratizare)

Exista momente cand este nevoie sa apelezi la serviciile de specialitate ale unei firme DDD. Acest lucru se intampla de cele mai multe ori atunci cand casa ta e invadata de daunatori neplacuti. Cei mai cunoscuti sunt gandacii de bucatarie, furnicile sau sobolanii. Acestia la randul lor sunt purtatori de bacterii si alte boli grave care pot afecta sanatatea familiei tale.

De asemenea, daunatorii pot sa iti strice foarte multe obiecte din casas pe langa faptul ca raspandesc bacterii periculoase. PestControl Bucuresti vine in ajutorul tau cu cele mai bune solutii de dezinsectie, dezinfectie si deratizare.

Motive pentru care sa alegi serviciile PestControl Bucuresti

Sanatatea ta trebuie sa fie mereu pe primul loc asa ca acesta este cel mai important motiv pentru care e bine sa apelezi la PestControl-Bucuresti. Daunatorii, de regula, pot transmite foarte multe boli grave printre care Hepatita A.

Timpul tau poate fi pierdut fara rost de fiecare data cand incerci sa rezolvi singur aceasta problema cu daunatorii. Cel mai bine e sa apelezi la serviciile de specialitate pentru a combate insectele, elimina virusi, bacterii sau pentru combaterea rozatoarelor din casa ta. In acest fel elimini definitiv problema rapid si eficient fara sa mai utilizezi metode clasice si inutile.

Identificarea eficienta a daunatorilor care iti afecteaza spatiul personal se poate face doar de personal calificat. Este important sa identifici eficient ce tip de daunatori ai in casa ca sa stii ce tratament sa aplici. De exemplu, pentru gandaci se aplica un tratament diferit fata de sobolani. Solutionarea rapida a problemei te scapa de durerile de cap cauzate de daunele produse de acesti musafiri nepoftiti.

Tipuri de dezinsectie, dezinfectie si deratizare

Sunt 2 tipuri de servicii DDD la care poti apela pentru indepartarea daunatorilor din casa. Metoda clasica este ce chimica prin intermediul careia se aplica substante chimice pentru eliminarea definitiva a daunatorilor. In cadrul acestei metode sunt folosite solutii aprobate de Ministerul Sanatatii ce nu au impact asupra organismului uman.

Alege serviciile profesionale DDD

Este bine sa apelezi la acest tip de servicii daca problemele cu insectele sau gandacii sunt foarte grave. Trebuie sa tii cont de faptul ca acestia se inmultesc foarte repede. De asemenea poti opta si pentru metoda non-chimica sau ecologica. Ste un proces de eliminare clasic in care nu se utlizeaza substante chimice. Acestea sunt inlocuite cu custi speciale, adeziv si alte produse care nu vor afecta mediul.

Asadar, apelarea unei firme de profesionisti pentru eliminarea definitiva a daunatorilor din locuinta este o decizie inteleapta. Important este sa apelezi in timp util inainte ca daunatorii sa e inmulteasca si sa faca misiune dificila. Cu cat apelezi mai repede la PestControl Bucuresti, scapi mai usor de aceste probleme urat mirositoare si purtatoare de bacterii.

deMonden

Cum se realizeaza procesul de recrutare a fortei de munca din strainatate?

Piata locurilor de munca este una care a cunoscut cele mai multe fluctuatii de-a lungul timpului. In plus, atractivitatea prezentata de locurile de munca din vest, mult mai bine platite in comparatie cu cele din tara noastra au determinat multe persoane sa ia calea strainatatii pentru a-si gasi linistea financiara. Acest lucru a provocat pentru Romania o serie de efecte negative precum lipsa de personal calificat care sa ocupe posturile vacante.

Pentru a suplini necesarul de personal, multe companii au inteles ca nu mai este suficient sa priveasca numai la recruti din interiorul tarii noastre si astfel, si-au extins orizonturile si au inceput sa colaboreze cu firme de recrutare muncitori din strainatate.

Dar, cum poti sa te asiguri ca daca apelezi la o firma de recrutare muncitori din strainatate vei face o alegere buna?

Cum se desfasoara procesul de recrutare muncitori din strainatate?

Firmele care se ocupa de recrutarea muncitorilor precum premium hr din alte tari au proceduri de selectie foarte bine elaborate iar criteriile de selectie se realizeaza pe baza unor aplicatii dintr-o baza de date generoasa. Primul pas in recrutarea personalului din strainatate este discutia cu angajatorul si determinarea nevoilor sale: numar de angajati necesari, domeniul de activitate, beneficii, salariu acordat, competente necesare postului etc.

Firma de recrutare posteaza locul de munca vacant si pe baza aplicatiilor primite dar si din baza de date existenta, selecteaza angajatii care se potrivesc postului inaintat companiei de anagajator. Dupa aceasta etapa sunt invitati la un interviu initial candidatii care au fost selectati pentru postul respectiv si daca totul este in regula atunci interviul final este realizat impreuna cu angajatorul. In cazul in care candidatul si angajatorul cad de acord in privinta conditiilor locului de munca respectiv se comunica data si ora la care muncitorul este asteptat la munca apoi sunt indeplinite formalitatile de angajare.

Firma de recrutare mentine contactul cu angajatorul pe durata intregului proces si ofera feedback indifierent de rezultate. Primele selectii de candidati sunt transmise angajatorului dupa prima saptamana si se stabileste traseul pana la interviul initial si procedurile pentru interviul final. Angajatorul poate realiza fie un interviu in mai multe etape, unul de grup, fie un interviu final in care sa fie prevazut intreg parcursul procedurilor pana in momentul angajarii candidatului.

Candidatii potriviti sunt selectati numai pe baza unor cerinte stricte

Filtrarea candidatilor este un proces esential deoarece prin aceasta metoda se elimina toti candidatii care sunt incompatibili cu profilul setat de angajator. Desi intreg procesul de recrutare pare unul destul de complex, prin colaborarea cu firme de recrutare muncitori din strainatate intregul procedeu se simplifica. Astfel, angajatorul nu pierde luni in sir pe platformele online pentru a gasi candidatul perfect si nu se confrunta cu fluctuatia de personal deoarece muncitorii straini sunt mai dispusi sa ramana pe posturile lor pe o perioada de timp cat mai lunga.

In momentul in care se apeleaza la serviciile unei firme de recrutare muncitori din strainatate, angajatorul are garantia ca va gasi candidatii potriviti si chiar mai mult de atat, anagajati loiali care sa il ajute sa isi dezvolte compania in directia cea buna.

 

deMonden

Un credit rapid online nebancar te va scăpa de diverse probleme!

Orice tip de urgență ai în acest moment, nimic nu se compară cu ajutorul pus la dispoziție de către o instituție financiară nebancară din România.

Obține în doar câteva momente un credit de nevoi personale special pentru toți cei care au nevoie de bani într-un timp foarte scurt.

Trebuie doar să completezi cererea pe care o vei găși pe site-ul instituției, în mediul online, iar apoi să aștepți banii ramburs sau direct pe card, în funcție de preferințele proprii.

Un credit urgent online poate fi scăparea ta dintr-o situație nu tocmai roz! De aceea, ai nevoie doar de câteva criterii îndeplinite pentru a obține banii necesari.

Important este să ai minim 18 ani, să ai un venit lunar garantat pe care să îl dovedești cu actele potrivite, un număr de telefon și o adresa de e-mail personale.

Doar un credit fulger aprobat online va deveni aliatul tău, ori de câte ori ai probleme de ordin financiar. Viața nu e roz, dar poate fi atunci când crezi, acționezi și speri!

De exemplu, două dintre aceste instituții: Ocean Credit și iCredit, oferă bani împrumut urgent doar cu buletinul, ceea ce este grozav.

Dacă nu ai nevoie de un asemenea împrumut rapid nebancar și îți poți dovedi venitul fără probleme, apelează la oricare dintre celelalte variante.

Spre exemplu, SmileCredite îți poate oferi șansă de a primi banii pentru urgență ta financiară.

Optează pentru un credit urgent azi și completează cererea de pe site.

Această este cea mai simplă și la îndemână soluție pentru toți cei care vor să își rezolve problemele și să nu mai aștepte până la următorul salariu.

Poți completă cererea direct de pe telefonul mobil sau cu ajutorul unui laptop, în funcție de ceea ce ai la îndemână.

Nici nu e nevoie să ieși din casă, totul este online! Alege un împrumut din locul în care te afli în acest moment, fie că ești în vacanță, acasă, la cumpărături sau pur și simplu în vizită la un prieten.

De ce să nu primești banii în aceeași zi, când totul e atât de rapid și eficient?

Pregătește-ți o copie a cărții de identitate și a extrasului de cont pentru luna care tocmai a trecut. Atașează actele în același timp cu cererea sau trimite direct pe e-mail.

După ce îți va fi analizată cererea de solicitare a împrumutului rapid nebancar, vei primi banii în aceeași zi dacă totul va fi în regulă.

Este necesar să nu îți fie frică deloc de schimbări, ci să le accepți cu încrederea că vei reuși să îți schimbi traiectoria cu bine.

Aceste instituții financiare nebancare din România sunt menite să vină în întâmpinarea tuturor oamenilor care s-au săturat să treacă prin momente dificile de unii singuri.

O colaborare corectă va veni mereu la pachet cu următoarele lucruri: eficientă, rapiditate, încredere și siguranță!

Găsește intuiția care îndeplinește toate criteriile de mai sus și solicită creditul de care ai nevoie!

Într-un timp foarte scurt vei primi răspuns iar apoi vei putea să îți faci planuri de viitor, fără să mai ai grijă banilor.

Dorește-ți și vei avea tot ce vrei!

debl291g

Cum sa faci cea mai buna alegere cand achizitionezi un cuptor incorporabil

Daca te-ai hotarat sa iti alegi un cuptor nou pentru bucataria ta, atunci e bine sa te documentezi cu mare atentie inainte pentru a face cea mai buna achizitie. Sunt o multime de modele, cu surse de alimentare diferite, volum, clasa energetica si multe alte tipuri de optiuni pe care le poti lua in considerare cand alegi cuptorul potrivit nevoilor tale.

Cuptorul a devenit o necesitate pentru gatit acum foarte multi ani. Inca de la inventarea cuptorului, acesta a devenit indispensabil aproape in fiecare locuinta. Probabil cei care inca nu folosesc un cuptor nu au suficient spatiu in bucatarie, dar si pentru astfel de probleme exista o solutie eficienta: cuptoare incorporabile.

Daca pana acum ceva vreme cuptorul era doar o extensie a aragazului care devenea practica pentru coacerea prajiturilor, in prezent cuptorul ale o multime de alte functii si moduri de utilizare ce il transforma intr-un electrocasnic dorit de orice gospodina.

Pentru a face cea mai buna alegere atunci cand achizitionezi un cuptor incorporabil e recomandat sa intri pe site-ul Techstore.ro Electrocasnice Excelente, acolo unde gasesti o gama larga de produse la cele mai bune preturi. Ai la dispozitie foarte multe tipuri de cuptoare pentru toate gusturile de la cuptoarele clasice pana la cuptoare incorporabile pe gaz sau electrice.

Sunt mai multe lucruri de care e bine sa tii cont cand achizitionezi un cuptor nou pentru bucataria ta:

Tipul de alimentare pentru cuptoare incorporabile

Ai la dispozitie pe site-ul Techstore.ro 3 tipuri de cuptoare incorporabile in functie de alimentare. Poti opta pentru clasica alimentare pe gaz care are si ea beneficii mari in raport de pret, dar care nu sunt atat de sigure precum cele electrice. De asemenea, cuptoarele incorporabile electrice, chiar daca au un pret mai mare, sunt o alegere inteleapta de viitor deoarece iti ofera siguranta in timpul gatitului iar temperatura se transmite uniform in cuptor reusind sa pregateascsa orice mancare la standarde ridicate.

Dimensiunea cuptorului

Fiind un cuptor incorporabil, trebuie sa ai in vedere dimensiunile exterioare ale acestuia pentru a-l putea incadra perfect in mobilierul bucatariei tale. Modelele standard au o latime de 60 cm si o inaltime aproximativ la fel, care poate varia cu cativa cm in unele cazuri. E bine sa masori mobilierul si spatiul alocat cuptorului incorporabil pentru a nu avea neplaceri atunci cand trebuie sa il montezi.

La Techstore.ro ai parte de o multime de modele de top ce te vor ajuta sa gasesti cea mai buna solutie pentru bucataria ta.

deNicolae

Alegerea unei tigari electronice: Calitate si Longevitate

Cum functioneaza si la ce sa fim atenti?

Tigara electronica este un dispozitiv alimentat cu baterii sau prin USB, cu ajutorul caruia se pot inhala doze de nicotina sub forma de vapori. Este alternativa mai sanatoasa a fumatului traditional, oferind experiente mai placute, datorita faptului ca lichidul folosit pentru reincarcare este disponibil in diverse arome.

Alegerea unei tigari electronice poate fi destul de complicata, mai ales daca nu ai incercat pana acum una sau nu cunosti persoane care folosesc echipamente de vapat, care sa iti ofere cateva sfaturi utile. Tocmai de aceea, suntem de parere ca ai nevoie de cateva informatii, care sa te ajute sa alegi un vape pens de la Voore potrivit pentru tine.

Dupa ce criterii alegem o tigara electronica la inceput de drum?

Inainte de toate, trebuie sa stii ca tigara electronica ideala are la baza doua caracteristici, si anume: calitate si longevitate. Calitatea unei tigari electronice nu consta doar in calitatea componentelor, ci mai degraba, in calitatea consumabilelor.

Daca ar fi sa luam ca si exemplu o tigara electronica potrivita atat pentru incepatori, cat si pentru cei cu experianta, Kit-ul VOOM de la Voore, ar fi prima optiune. Kitul este confectionat din otel inoxidabil, fiind rezistent la utilizari intense si in timp. Dimensiunea este potrivita atat pentru femei, cat si pentru barbati, avand doar 13 cm lungime. Alimentarea se realizeaza pe partea superioara, iar in partea inferioara se poate regla doza de aer.

Dispune de un indicator LED al nivelului acumulatorului si are diverse functii de protectie, precum scurtcircuit, supraincalzire, rezistenta joasa sau ridicata. Atat din punct de vedere calitativ, cat si longeviv, tigara electronica VOOM by Voore poate fi alegerea oricarui pasionat de vaping.

In general, inainte de a achizitiona orice tigara electronica, este bine sa stabilesti anumite caracteristici pe care sa le aiba. Pe langa calitate si longevitate, trebuie sa tii cont de alte elemente. Ne vom concentra si asupra marcii si a pretului, pentru ca sunt elementele care fac diferenta in vaping.

tigara electronica kit vaporesso sky solo plus - rainbow - cu tank de 8 ml - disponibil pe voore.ro

Solutii Alternative la Fumatul Clasic: Vaping-ul

In toate industriile exista producatori de top si producatori accesibili oricui. Pentru experiente placute de vaping ar trebuie sa iti indrepti atentia asupra producatorilor consacrati deoarece folosesc materiale mai bune in fabricarea tigarilor electronice, oferind calitate si siguranta.

O alta solutie ideala, pentru cei ce isi doresc o tigara electronica calitativa si ieftina este Vaporesso Sky Solo Plus, o tigara similara kit-ului VOOM. Kit-ul este realizat din otel inoxidabil, durabil si longeviv, cu o capacitate de 8 ml pentru lichid.

Ea vine pre-packaged cu Atomizor, Mod, Mustiuc, Tub Sticla bateriile putand fi achizitionate separat.

In general, producatorii de top respecta normele sanitare si de calitate in procesul de fabricare. Chiar daca preturile sunt mai ridicate, pe termen lung se va dovedi ca este o investitie mai buna.

Preturile difera de la un producator la altul, cert este faptul ca trebuie sa eviti tigarile electronice ieftine. Sunt fabricate in conditii dubioase, care de mult ori, nu respecta normele impuse. In anumite circumstante, pot provoca daune materiale si sanitare.

Calitate Superioara la Pret Local

Alegand vape pens de la Voore de cea mai buna calitate vei beneficia de experiente placute de vapat si vei reusi in timp sa renunti definitiv la fumatul clasic.

De asemenea, vapingul reduce riscurile pe care tigarile traditionale le au pentru sanatate. In esenta, este alternativa cea mai buna pentru fumatorii inraiti, rezultatele fiind semnificative.

In plus, varietatea de arome este fascinanta. Incepand de la arome simple, precum vanilie sau menta, pana la arome inedite de cocktailuri sau imitatii ale unor branduri renumite, exista nenumarate optiuni pentru fiecare.

debl291g

Bucura-te de avantaje pe care ti le poate aduce un curs bucatar!

Meseria a fost dintotdeauna considerata bratara de aur, mai ales daca este un domeniu esential precum cel medical, gastronomic sau alte servicii de care beneficiaza restul societatii. Un curs bucatar poate fi raspunsul pentru multi care cauta sa se recalifice din diferite motive. Anul 2020 nu a fost foarte benefic pentru anumite persoane, iar asta a rezultat in pierderea joburilor, insa nu toate domeniile au avut de suferit. Este adevarat ca multe restaurante nu au mai functionat la capacitate maxima, insa bucatariile au ramas deschise programului take-away. Aceasta metoda a fost foarte benefica pentru bucatarii care lucrau deja in domeniu si a motivat si mai multe persoane sa treaca printr-un curs bucatar pentru a se califica.

Ce stim despre bucatari?

Un bucatar este un profesionist in industria gastronomica,  responsabil pentru pregatirea si prepararea meselor in restaurante, baruri, hoteluri si multe alte locuri. Bucatarii lucreaza impreuna cu alti angajati din bucatarie pentru a se asigura ca clientii au mancare sanatoasa si gustoasa, cu un aspect frumos si o primesc cu promptitudine.

Responsabilitatile suplimentare includ:

-Pregatirea alimentelor prin taiere in fasi, taiere in cuburi, feliere, masurare si organizare;

-Amestecarea ingredientelor conform retetelor create de bucatarul sef sau conducerea restaurantului;

-Acceptarea alergiilor alimentare ale clientilor sau a cererilor de inlocuire;

-Adaugarea de garnituri sau elemente decorative la vase;

-Mentinerea unei bucatarii curate si igienizate;

-Verificarea inventarului alimentar si reaprovizionarea articolelor dupa cum este necesar.

Desi educatia formala dincolo de liceu nu este o cerinta pentru a fi bucatar in majoritatea locurilor, unele unitati prefera ca un solicitant sa aiba o diploma de scoala culinara. In scoala culinara, elevii invata cum sa citeasca o reteta, tehnici specifice de preparare si servire a mancarii, cum sa foloseasca cutitele si alte instrumente de bucatarie si vocabularul comun folosit in bucatarii. Puteti obtine un certificat, o licenta sau un master de la scolile culinare. In afara unui program culinar formal, aspirantii bucatari isi pot spori cunostintele prin cursuri individuale, specifice subiectelor, oferite online sau la o scoala culinara.

Pe site-ul cursuriautorizate.eu, aspirantii la acesta meserie pot gasi cursuri bucatar organizate in mod profesional si, cel mai important, aprobate de cate Autoritatea Nationala pentru Calificari (fost C.N.F.P.A).

Cursul dureaza 720 de ore, iar in timpul cursului participantii vor dobandi atat aptitudini tehnice, cat si practice despre meseria de bucatar, dar si ore speciale dedicate igienei la locul de munca.

De ce este benefic sa devii bucatar si care sunt motivatiile acestei meserii?

Daca iti place mancarea si gatitul de ce sa nu faci o cariera, devenind un bucatar profesionist. Pe langa satisfactia la locul de munca, a fi bucatar iti ofera o evolutie excelenta in cariera de la Chef Commis la Chef Demi, apoi Chef de Partie, Chef Sous, Chef de Cuisine si in cele din urma Executive Chef. De asemenea, ai optiunea de a duce cariera in diferite locuri, inclusiv restaurante, hoteluri, statiuni, companii de catering si evenimente corporative.

Oamenii vor dori intotdeauna sa manance afara si, intrucat industria ospitalitatii creste constant de la an la an, vor fi oferite multe pozitii noi si provocatoare.

Majoritatea bucatarilor invata pregatind si gatind tot felul de alimente, iar unii sunt fericiti sa urmeze aceasta cale. Cu toate acestea, exista o multime de oportunitati de specializare daca descoperi o pasiune arzatoare pentru deserturi mexicane, thailandeze sau chiar sa devii bucatar de patiserie – exista o multime de optiuni pentru a te specializa si a-ti provoca ambitia.

Cei mai multi bucatari sunt extrem de pasionati de ceea ce fac si multi dintre ei aleg sa se specializeze singuri si sa-si infiinteze propriul restaurant.

Placerea mancarii si crearea de feluri de mancare noi este o arta in sine, deci o profesie excelenta pentru cei care sunt creativi. Bucatarii creeaza adesea meniuri noi si adauga noi meniuri speciale saptamanal.

Oamenilor le place sa manance afara, deci, indiferent daca ajuti alti bucatari pentru un eveniment special sau pregatesti o masa la pranz, este bine sa stii ca munca ta este apreciata. Lucrul intr-o bucatarie poate fi o provocare, deoarece te afli sub presiune pentru a sta mult timp in picioare. Cu toate acestea, daca te misti rapid si esti bun in ceea ce faci, a fi bucatar poate fi o devarata placere si poti avea o cariera extrem de plina de satisfactii.

In ultimii ani meseria de bucatar a fost foarte apreciata in Romania. Aproape toate televiziunile de succes au cate un bucatar care impartaseste retete delicioase, iar anumite posturi TV ofere concursuri serioase in care bucatarii concureaza pentru premiul cel mare. Odata cu deschiderea Romaniei catre bucataria occidentala si cea din Est o multime de oportunitati au aparut pentru bucatarii care doresc sa imbine noi gusturi pentru a oferi o experienta cat mai originala.

A fi bucatar este in mod clar o meserie de urmat in prezent si poate aduce numeroase beneficii pe viitor. Multi bucatari care incep din pasiune ajung in general sa detina propriul business oferind retete proprii si interpretari originale ale preparatelor traditionale. Se poate spune ca in anul 2021 a fi bucatar este noul tip de “rockstar” , deaorece aceasta meserie s-a revinventat de-a lungul timpului si a permis noi  modalitati de a interpreta mancarea intr-o forma artistica si originala. Un curs de bucatar este o investitie foarte buna pentru cariera unei persoane indiferent de varsta sau experienta anterioara in campul muncii. Oamenii vor cauta intotdeuana confort, iar mancarea este unul din lucrurile de care nu ne putem lipsi!

debl291g

Alege cele mai bune motoare 180L-4 22 kW 1500 rpm de pe site-ul motorindustry.ro!

 

Gama de motoare 180L-4 22 kW 1500 rpm  de la motorindustry.ro reprezinta o solutie foarte buna pentru investitorii si directorii fabricilor de productie, deoarece ofera un produs durabil, de incredere, de la un furnizor cu o reputatie foarte buna. Obiectivele acestei companii sunt sa acopere o cat mai mare categorie de produse pentru a oferi un serviciu de calitate partenerilor sai si in acelasi timp de a mentine o structura de preturi competitive in randul societatilor cu acelasi profil.

 

Clientilor li se pun la dispozitie piese de schimb pentru masini unelte in special frane si cuplaje electromagnetice, pompe de ungere, hidraulice si de racire, aparataj electric precum si frane electromagnetice (tip FEA si REH), motoare electrice tip (ASFM), utilaje de ridicat, corpuri de iluminat cu (LED) si motoare electrice cu talpa si flansa.

 

Motoarele de frana sunt realizate cu aplicarea unei frane cu disc electromagnetice pe un motor de curent alternativ care functioneaza in caz de lipsa de curent care determina blocarea motorului si a celorlalte dispozitive conectate la acesta. Motorul de frana ofera o precizie ridicata a opririi in cazul intreruperii voluntare a curentului. Acorda, de asemenea, o marja de siguranta ridicata in cazul intreruperii accidentale. Presiunea de franare este efectuata intr-un mod foarte rapid de la unul sau mai multe arcuri, odata ce electromagnetul isi opreste actiunea. Principalele caracteristici pot fi rezumate dupa cum urmeaza:

– arbore dublu extins;

– posibilitatea alimentarii separate a franei.

 

Aceasta solutie este recomandata pentru motoarele cu doua trepte si atunci cand este utilizat un invertor. Majoritatea franelor cu motor se incadreaza in categoria franelor electromecanice si exista doua categorii de baza: setul cu arc si setul electric.

 

Intr-o frana cu arcuri, arcurile actioneaza frana, astfel incat sa aplice cuplul atunci cand puterea este deconectata. Frana este decuplata fie prin dispozitive de actionare electromagnetice, hidraulice sau pneumatice. Franele cu arc sunt bine adaptate la aplicatiile de oprire rapida si detinere si sunt adesea folosite ca frane de siguranta de siguranta. Cu toate acestea, acestea nu ofera prea mult control asupra timpului de oprire, cu exceptia cazului in care actuatorul este hidraulic sau pneumatic.

 

Pe de alta parte, intr-o frana reglata electric, frana aplica cuplul pe masura ce este prezenta puterea pentru a asigura forta de actionare printr-o bobina magnetica. Veti vedea aceste frane folosite cu aplicatii diferite.

 

Exista, de asemenea, frane cu magnet permanent care utilizeaza forta magnetilor permanenti spre deosebire de arcuri pentru a aplica presiunea necesara pentru a genera cuplul de oprire. Pentru a decupla aceste frane, se creeaza un flux magnetic prin aplicarea unui curent suficient la bobina pentru a anula campul magnetic mereu prezent, creat de magnetul permanent. Aceste frane functioneaza bine atunci cand este necesara o oprire foarte controlata (de exemplu, scara rulanta).

 

Cele mai utilizate frane cu motor

 

Trei dintre cele mai frecvent utilizate tipuri de frane sunt franele de curent continuu, franele cu 3 faze si franele cu solenoid / cuplare monofazata de curent alternativ, desi exista si alte tipuri disponibile.

 

Franele de curent continuu sunt un exemplu de frana de motor actionata cu arc, eliberata electromagnetic. Aceste frane folosesc arcuri pentru a apasa placa armaturii pe butucul franei. La randul sau, acesta stoarce discul de frecare (care se afla intre placa de armatura si placa de montare) pentru a genera cuplul de oprire.

 

Discul de frictiune se poate roti liber cu butucul atunci cand energizarea bobinei atrage placa de armatura inapoi la magnet, ceea ce inseamna ca cuplul este aplicat atunci cand puterea este indepartata. Franele de curent continuu sunt cunoscute pentru ca necesita mai putina intretinere si mai putine reglaje decat alte tipuri de frane, in parte deoarece nu exista legaturi sau solenoizi implicati. De asemenea, ofera cuplu reglabil.

 

Franele trifazate, cunoscute si sub numele de frane cu inductie de faza, sunt un alt exemplu de frana de motor actionata cu arc, eliberata electromagnetic. Aceste frane cu motor cu inductie functioneaza similar cu o frana de curent continuu, prin faptul ca un arc apasa placa de armatura impotriva butucului de frana. Difera faptul ca, in loc sa foloseasca un magnet, folosesc bobine electrice pentru a genera un camp electromagnetic pentru a atrage armatura inapoi.

 

Retineti ca, atunci cand frana este actionata, va trage armatura si garnitura de frana de la butuc, astfel incat motorul sa se poata roti liber. Retineti ca cuplul intr-un sistem trifazat poate fi ajustat in functie de numarul de arcuri utilizate si timpul de raspuns al acestora nu este la fel de rapid ca o frana DC echivalenta.

 

Franele monofazate cu solenoid / legare de curent alternativ sunt proiectate putin diferit de franele de curent continuu si franele trifazate. Pentru a permite motorului sa se roteasca liber, un solenoid liniar trage de o legatura mecanica care elibereaza doua arcuri de presiune care apoi trag in sus placa de presiune. Odata ce placa de presiune este ridicata, discul de frecare se roteste liber cu butucul. Cu toate acestea, acest tip de frana cu arcuri nu accepta reglarea cuplului.

 

Este important pentru clienti sa identifice tipul de motor de care au nevoie inainte de a cumpara. Insa, motorindustry.ro ofera o gama extinsa de produse cu specificatii pe intelesul tuturor, iar reprezentantii pot oferi detalii suplimentare atat telefonic, cat si prin email. Motorindustry.ro este furnizorul adecvat pentru acest domeniu, unde puterea motoarelor electrice este necesara!

 

 

debl291g

O batranete fericita cu firma de asigurari OVB Romania

Oamenii se tem de batranete, perioada pe care o numesc metaforic „iarna vietii” sau „apusul vietii”. In realitate, este norocos omul care a avut parte de viata lunga si a fost atat de chibzuit, incat si-a asigurat batranetea.

O viata lunga inseamna amintiri frumoase mai multe, zile insorite mai multe, mai multe sarbatori si mai multa experienta.

Iarna este un anotimp superb, daca te pregatesti din timp pentru el.

Parca o vad pe bunica, trudind sarmana de vara, sa fie camara plina.

Prin mainile ei noduroase, muncite treceau toate borcanele acelea de dulceata parfumata de caise, de capsuni, de visine, de zmeura si de fragi. Ele erau asezate frumos pe rafturi, avand lipite etichete sa stim totul despre produsul respectiv. Toamna, bunicul ducea la moara cu carutul un sac de grau si unul de porumb, sa fie in hambar si faina si malai.

-Daca nu mai vine masina cu paine din cauza zapezii sau se opreste curentul intr-o zi! Ce facem? Cu faina si malai in hambare, nu murim de foame!

Munca nu era stopata pana la caderea primei ninsori. Bunicii strangeau nutret, roadele gradinii, faceau zacusca, zarzavat, magiun, tuica, aduceau lemne, le puneau la adapost si maturau sobele.

Asta numesc eu prevedere. Iarna, scotea bunica un pui de la conservat, bunicul punea tuica la fiert, in cuptor se aurea painea, aveam de toate si stateam pana tarziu la povesti.

Iarna vietii poate fi pregatita din timp cu firma de asigurari OVB Romania.

Incepe de acum acest parteneriat cu incredere, sa ai o batranete linistita si sa fii sigur ca in caz de boala, vei primi cele mai atente ingrijiri care te vor ajuta sa iti recapeti sanatetea!

Ce recomanda OVB ca partener serios de cursa lunga?

Pregatirea pentru batranete este foarte importanta si trebuie sa fie ireprosabila, daca vrei sa nu iti lipseasca nimic.

De 50 de ani acesta firma are grija de banii celor care vor sa economiseasca si ii ajuta sa faca asigurari utile pentru ei si pentru cei dragi. Nu pot fi trecuti cu vederea atat de multi ani de mediat asigurari de viata, de sanatate, de locuinta sau pensii facultative.

In o jumatate de secol de activitate s-au adunat milioane de clienti multumiti si o suta de parteneri puternici si s-au format multi experti pregatiti sa iti ofere raspunsuri la intrebari, solutii pentru o batranete lipsita de griji. Activitatea internationala OVB parca ar fi un maraton castigat, fiindca s-a desfasurat in zeci de state cu pretentii, pentru milioane de clienti multumiti si cu sute de parteneri priceputi  in investitii.

Ce asigurari poti face ca iarna vietii sa te prinda linistit:

  1. Asigurarea de pensie facultativa, sa nu iti tresara inima de cate ori se vorbeste despre pensii. Multe posturi de televiziune nu tin cont de emotiile celor in varsta, de sentimentele si fobiile lor. Cum poti sa ii spui unui om care nu mai poate munci ca este posibil sa nu isi mai primeasca pensia? Contributia lui la sistemul de asigurari a fost buna?

Sigur ca niciodata un contribuabil nu va primi cat a virat, dar aceasta nedreptate este corectata de catre pensia facultativa, care ii ofera asiguratului suma depusa de el, plus beneficiile rezultate din investitii profitabile. Ce spui de asta? Nu este linistitor sa stii ca in fiecare luna iei cu 500-600 de lei mai mult?

  1. Asigurarea de viata sau de sanatate. De la o varsta incolo te gandesti ca te poti imbolnavi oricand si nu accepti sub nicio forma ca ai tai sa puna bani sa mergi la un spital bun, sa iti platesti analizele sau sa fii operat, daca se impune acest lucru. Sper ca ai inteles ca toate asigurarile se fac din timp, sa reusesti sa strangi bani, nu pe ultima suta de metri. Vrei o pensie facultativa buna? Depui lunar din tinerete sau cu cel putin 10 ani inainte de pensionare, daca nu ai facut asigurarea la timp.

Doresti sa primesti cele mai atente ingrijiri? Iti faci din timp asigurarea de sanatate, nu cu cateva luni inainte de boala, cand incepi sa te simti rau. Oamenii in varsta se gandesc si la deces, fiindca oricat ne-am ferit de acest cuvant este un fenomen natural care ne caracterizeaza pe noi, muritorii. Nu mor numai batranii, ci si persoane tinere sau aflate in floarea vietii, din diferite motive: boli, accidente, pandemie. Oamenii atenti se ingrijesc sa isi cumpere si mormant, sa isi faca cruce si sa faca asigurare de viata, fiindca nu doresc sub nicio forma sa umple apartinatorii de datorii si sa ii ia prin surprindere si in ceea ce priveste cheltuielile legate de inmormantare.

Mi se pare firesc sa am o asigurare de viata, fiindca ea nu inseamna neaparat ca voi muri mai devreme, fiindca am documentul respectiv.

Asigurarea de viata demonstreaza ca ii iubesc pe cei apropiati, ca nu doresc sa ii impovarez, ci dimpotriva, as vrea sa le ramana ceva de la mine.

De asigurarea de viata se poate bucura si titularul ei, fiindca in cazul in care traieste si este sanatos pana la sfarsitul contractului, va primi indiscutabil suma prevazuta in asigurare.

Asigurarea de viata o substituie si pe cea de sanatate, iar in caz de boala, posesorul acesteia va fi primit la tratament si analize in clinicile private partenere OVB si acestea sunt cele mai bune din tara.

Sa ne bucuram asadar ca firma de asigurari OVB isi desfasoara activitatea si in Romania si cu ajutorul expertilor pe care ni-i pune la dispozitie putem avea o batranete linistita!