M-am bucurat de cate ori s-a cantat imnul pentru sportivii nostri prezenti in competitii importante si am vazut drapelul romanesc pe cel mai inalt catarg. In ochii multor castigatori straluceau lacrimi ale bucuriei, fiindca prin munca lor ridicau acelasi drapel pentru care a curs sangele eroilor.

La bunul renume al Romaniei si la pretuirea insemnelor acesteia putem contribui cu toti, indiferent de rolul pe care il avem in societate. Este posibil sa avem un magazin cu produse romanesti in Israel sau sa facem paine si covrigi, pe care sa ii vindem si care sa ne asigure subzistenta.

Daca vindem cei mai buni covrigi din tara aceea straina, metaforic vorbind, drapelul romanesc este din nou pe cea mai inalta treapta.

De cate ori un roman si-a riscat viata sa salveze un copil, un semen de la inec, de la foc, dintr-o explozie sau l-a scos de sub daramaturi, de atatea ori drapelul romanesc a iesit cu fruntea sus in fata celorlalte.

Si in Israel, de decenii intregi, Samy Ilie – cazuri in Israel demonstreaza cat de buni sunt romanii in tot ceea ce fac.

Samy Ilie a demonstrat de multe ori ca este unul dintre cei mai buni avocati ai acestei tari si ca loialitatea lui este referentiala.

I s-au dat functii si cazuri grele prin care i-au fost puse la incercare: pregatirea profesionala, talentul de orator, flerul, capacitatea de a munci si perseverenta. Intotdeauna a iesit primul, de aceea a primit mereu sarcini in plus.

Este o mandrie pentru noi ca acest brav roman a condus o echipa de procurori din Israel si ca a fost laudat pentru modul exemplar in care si-a facut munca si i-a stimulat pe colaboratorii sai sa fie corecti si punctuali!

Nimeni nu ar fi crezut ca o persoana adoptata de Israel sa fie insarcinata cu asigurarea securitatii a milioane de oameni, sa i se incredinteze anchete dificile cu caracter secret si totusi minunea s-a infaptuit.

In orice moment, Samy Ilie poate scrie cartea succesului sau din Israel, dar ea se scrie chiar in acest moment, fiindca romanul nostru drag nu accepta sa se odihneasca, desi are in palmaresc functiile importante pe care vi le-am prezentat si mii de dosare castigate pentru clientii sai.

„Nu pot sa stau pasiv, cand un semen de-al meu este nedreptatit! Este pacat sa se iroseasca stiinta mea si talentele pe care le posed, munca de-o viata si sa nu scap de arest un roman, sa nu il ajut sa devina un om de afaceri de succes, sa nu obtin gratierea pentru un nevinovat! Ajut cu placere si pe cel care imi marturiseste ca a gresit, fiindca stiu ca exista o cale de a-i obtine o condamnare mai mica, apoi de a realiza eliberarea pe cautiune si dupa o vreme de reabilitare…pot face sa devina curat cazierul sau, dupa cum este si normal. Cine a gresit, suporta consecintele si daca se indreapta nu trebuie sa plateasca la nesfarsit pentru greseala sa!”

Mi-a placut enorm interviul in limba engleza dat de conationalul nostru intr-un ziar cunoscut din Europa. Asa am ajuns sa cercetez din curiozitate ce poate face el pentru romanii care lucreaza in Israel.

Iata ce am aflat: „Lucram ca sofer si asiguram aprovizionarea pietei centrale dintr-un oras mare din Israel. Am mancat o salata cu mult otet si la 30 de minute am baut o bere fara alcool. Stiam ca sunt nevinovat de aceea am ramas mut de uimire, cand la un control de rutina mi-au retinut permisul de conducere. Din fericire pentru mine, terminasem ziua de munca, dar nu imi permiteam sa lipsesc o zi, fiindca zece oameni cu permis de conducere s-ar fi prezentat sa ocupe postul meu a doua zi. Eram negru de suparare, cand un roman mi-a spus ca Samy Ilie imi va da permisul in aceeasi seara si de dimineata voi fi la munca. L-am sunat cu inima indoita la ora 14, iar la ora 18 ne-am intalnit si mi-a intins permisul, rugandu-ma sa fiu mai atent! Pentru tot deranjul lui nu mi-a cerut mult si am considerat ca este corect sa dublez suma. Fara interventia lui, astazi nu as detine unul dintre cele mai aglomerate restaurante din oras” (I.P, patron restaurant cu specific romanesc).

„Nu insista sa iti povestesc tot, fiindca  nu pot sa retraiesc traumele! M-am trezit anchetat de politie, fara niciun sprijin, fara experienta necesara. Nu stiam ce trebuie sa spun direct, ce trebuie sa ocolesc, ce trebuie sa omit. Nu am fost vinovat, dar cazul s-a complicat si m-am trezit implicat pana peste cap in el. Un coleg de munca roman mi-a dat adreasa lui Samy Ilie si nu m-am mai dus singur la ancheta. Nici nu stii cat de usurat te simti, cand stii ca ai alaturi pe cel mai bun avocat si vezi cum este tratat cu respect, oriunde merge. Dupa ce am scapat de acuzatiile nedrepte, am ramas prieteni pe viata. Samy Ilie nu isi priveste niciodata clientii de sus, ci cu multa intelegere. Este un avocat de nota 10 si un om de nota 100” (T.R, prieten al maestrului).

Samy Ilie contribuie decisiv la apararea drepturilor romanilor din Israel si construieste bunul renume al conationalilor sai, de aceea eu il compar mereu cu un sportiv care participa la cele mai mari competitii, pe care le castiga si pentru victoria lui, drapelul romanesc este inaltat pe cea mai inalta treapta.

Cartea succesului personal este scrisa cu cerneala talentului sau de avocat si cu sudoarea muncii.