In afară de timpul pe care îl petrecem în pat, dormind sau odihnindu-ne, cea mai mare perioada de timp petrecută într-o locuință este pe podea. Deși în acest caz nu ne folosim tot copul pentru a face asta, ca atunci când stăm întinși în pat, ne dorim ca efortul la care sunt supuse picioarele noastre să fie cât mai mic. Astfel, și întregul corp este susținut mai bine și cu un consum de energie mai mic.
Marea majoritate a persoanelor, în special în locuintele în care nu a fost implementată încălzirea în pardoseală, poartă în interior papuci de casă. Cu cât mai moi și mai pufoși, cu atât mai bine. Dar ce contează cu adevărat este talpa papucului, materialele din care este realizată aceasta, care să ofere o susținerea bună a piciorului. Dar lăsând la o parte papucii, contează desigur și calitatea podelei. Chiar dacă talpa unui papuc este moale și se simte bine, dacă podeaua este foarte dură, gradul de confort al papucilor scade.
Materialele pentru podea sunt alese în functie de multe aspecte. Fiind o investiție nu neapărat mare dar totuți substanțială, pentru fiecare cameră a unei locuințe, sunt alese cele mai potrivite materiale. În mod clasic, pentru băi și de la un caz la altul, pentru bucătării, sunt alese gresia și faianța în timp ce pentru celelalte camere este preferat parchetul. Sunt alese astfel atât în funcție de calitate cât și de formele pe care le pot oferi. De aceea, clienții au nevoie de un magazin care să le pună la dispoziție informații detaliate despre fiecare categorie în parte. De asemenea, prezența unui showroom este cu atât mai bună și le oferă clienților o putere de decizie mai mare, având posibilitatea de a vedea produsele înainte de a le achiziționa.
În magazinul nostru aveți ocazia de a alege produse de cea mai bună calitate, în nenumărate modele de formă și mai ales culoare, din care puteți obține un design foarte frumos și elegant în locuința voastră. Pentru că in fiecare zi ne imbogatim gama cu noi colectii, vă putem aduce cele mai bune și mai noi modele de pe piață de la producatori de top. În show-room puteți compara diversele colecții disponibile și vă puteți decide mult mai ușor asupra modelelor pe care le doriți.
Daca o locuință va fi realizată astfel încât să fie în special pe placul unei familii asta însemnând 2 membrii sau mai multi, în ceea ce privește o altă locație precum un magazin, un restaurant, un local select, trebuie alese modele care să se potrivească cu tematica, stilul dorit și care desigur, să fie rezistente și ușor de intreținut, fiind vorba despre un spațiu ce urmează a fi des frecventat. Fie că se dorește ceva simplu, de o singură culoare sau ceva complex, cu o combinație de mai multe culori, forme, modele, la noi puteți găsi ceea ce vă interesează.
O bună prezentare a unui produs îi determină mai ușor pe oameni să îl aleagă. Este așadar nevoie uneori doar de asta, chiar și în cazul unui magazin online. Prin prezentarea acestuia într-un mod corect, informativ și atractiv, posibilitatea de a fi ales este mai mare. Însă cand acestea pot fi vizionate și într-un show-room este cu atât mai bine. Deși fiecare astfel de magazin are anumite colecții standard pot fi realizate și diverse alte combinații după preferințele clienților.
Așadar, o gamă cât mai variată de produse este un atu pe care orice magazin pefesionist trebuie să îl aibă alături de garanția calității produselor și a serviciilor lor. În procesul de a alege produsele corecte, potrivite, pentru un client, contează și consilierea care îi este oferită. De aceea, avem o echipă pregătită cu toate informațiile necesare astfel încât toți clienții să primească ceea ce au nevoie și își doresc.
Nimic nu se simte mai bine decât o baie fierbinte după o zi grea. Doriți să vă relaxati în toate privințele posibile iar în acest proces ajută fără îndoială și culoarea pe care o alegeți pentru gresia și faianța din baie, care să vă ajute să vă simțiți și mai bine, mai relaxați, acasă. Același lucru este valabil și în restul casei, în living sau dormitor, unde vreți ca totul să vă ajute să vă odihniți și să vă recăpătați puterile. Există diverse activități ce pot fi desfășurate pe podea iar cu cât aceasta este mai bună calitativ cu atât vă veți simți mai bine.
Prin faptul că multe locuințe moderne au incălzire prin pardoseală, alegerea materialelor pentru podea este cu atât mai atentă. O grosime prea mare a acestora nu va lăsa căldura să treacă suficient iar cele de proastă calitate pot fi afectate ușor în timp, chiar dacă în mare parte, încălzirea se realizează doar iarna și puțin primăvara și toamna. Prin utilizarea unui astfel de sistem de încălzire, multe persoane renunță astfel la covoare, având așadar și un spațiu liber mai mare iar nivelul de caldură dintr-o camera rămane tot cel dorit.
Ca și aspectul, și siguranța pe care o poate oferi o podea este importantă. Chiar dacă multor persoane ne plac suprafețele lucioase, acestea sunt de asemenea și foarte alunecoase chiar și atunci când sunt uscate. Dar există și materiale special create care să ofere un luciu foarte frumos dar în același timp, să nu fie foarte alunecoase și astfel să se evite producerea a multe accidente, în special în băi sau bucătării, acolo unde se realizează mai des curățarea podelelor.