Cand adultii gresesc: aici aflam de ce e important psihologul pentru parinti

debl291g

Cand adultii gresesc: aici aflam de ce e important psihologul pentru parinti

Exista miliarde de moduri de a fi si de a ne comporta ca parinti si niciuna nu este singura si corecta. Nu exista un manual de instructiuni pentru mame si tati si, prin urmare, cresterea copilului nu este deloc o treaba usoara. A avea sau a putea creste un copil sau mai multi nu este in niciun caz o garantie ca veti fi un bun parinte. Primul pas important pentru un parinte este sa-si permita bunavointa de a invata sa fie cu adevarat unul cat se poate de bun. De asemenea, trebuie sa invete sa nu fie coplesit si sa invete cum sa isi pastreze calmul.

Educatia si relatia cu copiii lor sunt de obicei influentate de personalitatea si caracterul parintilor, educatia lor, cultura de referinta si, inevitabil, caracterul si personalitatea copilului. Intr-un context ideal, evolutia si cresterea unei persoane nu se termina niciodata, iar parintii ar trebui sa creasca literalmente alaturi de copiii lor, mai degraba decat sa isi creasca copiii, asa cum se spune de obicei, ca si cum maturitatea ar fi un scop definitiv si nu un proces care, in realitate, dureaza o intreaga viata.

Este adevarat ca maturizarea este un proces in care suntem implicati in mod constant de-a lungul vietii, iar maturitatea nu este un statut la care se ajunge cu adevarat odata pentru totdeauna. Intr-un moment dat al vietii, de fapt, putem fi maturi in anumite privinte, dar complet imaturi sau „copilarosi” – asa cum se spune adesea in mod necorespunzator – in alte situatii.

Generarea, cresterea si educarea unui copil sunt evenimente care revolutioneaza literalmente viata unei persoane, in viata celor care au devenit parinti, punandu-i in fata responsabilitatilor, angajamentelor, asteptarilor, iluziilor si dezamagirilor, renuntarilor si alegerilor, intr-un proces continuu de adaptare si acomodare reciproca, cu partenerul si cu copilul insusi. Un psiholog va putea sa ajute parintii care nu stiu ce sa faca, care sunt coplesiti sic are trebuie sa gestioneze in mod diferit zilele alaturi de copii. Aici vei gasi mai multe informatii despre acesta aspect.

Cand nu gresesc copiii

Familia este un context de dragoste si, inevitabil, de conflict. Pot exista multe situatii in care armonia in familie este perturbata si copiii, in special la o varsta minora, functioneaza adesea ca un clopot de alarma pentru ceva ce este in neregula cu sistemul familial in ansamblu. De fapt, pot incepe sa-si asume comportamente ciudate, bizare sau ingrijoratoare si inevitabil parintii tind sa creada ca problema este a lor.

Atribuirea responsabilitatii copiilor, considerandu-i ca fiind problematici, este o tendinta foarte frecventa. In realitate, copiii sunt mai predispusi sa dezvaluie problemele cuplului parental cu comportamentele lor „deranjante”.

Relatia parinte-copil din trecut a fost mult mai rigida si mai structurata. In majoritatea cazurilor, societatea a stabilit limite precise rolurilor si, prin urmare, drepturilor si indatoririlor tuturor. Orice abatere de la aceste roluri a fost considerata gresita si trebuie reprimata.

Din fericire, astazi lucrurile sunt diferite, dar de multe ori, in ciuda faptului ca parintii sunt mult mai apropiati de copiii lor printr-o relatie mai umana si mai confidentiala, regularitatea si masurarea distantei reciproce nu este deloc o treaba usoara.

In aceste cazuri, un psiholog poate interveni pentru a stimula reflectiile adecvate si pentru a ajuta la restabilirea unei directii mai functionale si mai armonioase in relatia dintre parinti si copii, permitand restabilirea armoniei familiale.

Cand se poate insela un parinte?

Pot exista multe comportamente inadecvate in care poate participa un parinte si pot varia intre extremele opuse. Exista parinti care nu sunt capabili sa construiasca o relatie pasnica si echilibrata cu copiii lor din cauza experientelor si traumelor din copilaria lor din trecut sau pentru ca, pur si simplu, repeta comportamente fara sa-si dea seama ca fa ceva gresit sau ineficient.

Deosebit de frecventa este experienta acelor parinti care, avand in vedere experientele nefericite cu tatal sau mama lor, proclama adesea ca vor face exact opusul tatalui sau mamei si apoi se trezesc ca vor comite exact aceleasi greseli ale caror victime au fost in trecut.

Exista, de exemplu, parinti care dezvolta un atasament morbid fata de copiii lor, probabil din cauza tulburarilor de anxietate sau a fobiilor. Pe de alta parte, le este greu sa arate atentie si afectiune in felul in care ar dori copiii lor. Unii parinti, adesea ingrijorati de propria lor incapacitate de a reduce capriciile sau cerintele copilariei, ajung sa devina prea severi, in timp ce altii, confuzi cu privire la roluri sau tematori de a pierde dragostea copiilor lor, permit totul sau aproape totul.

Toate aceste comportamente pot genera comportamente confuze si destabilizatoare la copii: de la rebeliuni aparent ireductibile la nesiguranta extrema, frica si izolare.

Tindem sa atribuim imediat personalitatii copilului comportamente prea exuberante si turbulente sau prea introvertite.

Dar daca parintii au gresit?

Prea des, capacitatea de a avea copii este confundata cu cea de a sti sa-i cresti si sa-i educi. Si la fel de des ai asteptari foarte mari fata de tine ca si parinte ca si asupra copiilor insisi. Posibilitatea de a gresi este admisa in cuvinte, dar din punct de vedere emotional poate fi complet insuportabila. Nerecunoasterea cu seninatate si cu adevarat a posibilitatii de a face greseli deschide calea spre frustrare, furie si o incapacitate reala de a invata sa fii parinte.

A vorbi despre asta cu un psiholog, in una sau mai multe sesiuni de discutii, poate fi cu siguranta ceva benefic in relatia parinte-copil si poate deschide noi cai in perceptia si intelegerea propriului comportament si a copiilor.

Despre autor

bl291g author